Dr.Max Group a obținut o refinanțare și fonduri suplimentare în valoare de 940 de milioane de euro

Dr.Max Group a obținut o refinanțare și fonduri suplimentare în valoare de 940 de milioane de euro

“Prin intermediul acestei refinanțări, care reflectă expansiunea de până acum și potențialul de creștere din viitor, Dr.Max Group a obținut resursele financiare pentru a continua dezvoltarea și implementarea cu succes a strategiei omnichannel, care oferă valoare adăugată clienților și pacienților noștri.”  – a declarat Thomas Bornemann, CFO Dr.Max Group

Finanțarea bancară a fost gestionată și coordonată de UniCredit Bank din Republica Cehă și Slovacia, a.s. și Komerční banka, a.s. (Grupul Société Générale), grupul finanțator fiind format din 14 bănci. Această operațiune complexă (care a inclus treptat debitori din șase jurisdicții) a fost finalizată în șase săptămâni, un termen extrem de scurt pentru o tranzacție de acest tip și volum.

Dr.Max Group a beneficiat de consultanță juridică din partea Dentons Bratislava, condusă de Patricia Gossanyiova, și AK Evan, condusă de Jan Evan, iar băncile au fost reprezentate de White & Case Praha, condus de Tomas Jine.

Despre Dr.Max Group

Cu o experiență de peste 18 ani, Dr.Max Group ocupă numărul trei în Europa și este prezent în piața farmaceutică cu peste 2300 de farmacii. Grupul își desfășoară activitatea alături de peste 18.000 de angajați în 8 țări: Cehia, Polonia, Slovacia, Serbia, Italia, Bulgaria, Ungaria și Romania.

Pentru informații suplimentare despre Dr.Max Group, accesați website-ul www.drmax.eu.

Copy link
Powered by Social Snap