Mai puțină singurătate pentru seniorii din România, în 2021

Mai puțină singurătate pentru seniorii din România, în 2021

Un an de parteneriat Farmaciile Dr.Max și Asociația Niciodată Singur-Prietenii Vârstnicilor

București, Februarie 2022 – Numărul seniorilor români, beneficiari ai programelor dezvoltate de Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor a crescut semnificativ în cea de-a doua etapă a implementării planului de combatere a singurătății. Ca urmare a parteneriatului dintre Asociație și Farmaciile Dr.Max, numărul seniorilor care s-au simțit mai puțin singuri în 2021 a ajuns la 218 și continuă să crească în fiecare zi.

În România, 1 din 4 vârstnici din mediul urban se simte singur, iar parteneriatul dintre Farmaciile Dr.Max și Asociația Niciodată Singur-Prietenii Vârstnicilor a apărut pentru a îi ajuta pe cât mai mulți dintre aceștia să se simtă îngrijiți și apreciați. Parteneriatul a adus în prim plan, în premieră în România, tema condamnării la singurătate și izolare în tristețe a persoanelor trecute de 65 ani. Victime ale unei mentalități deficitare a societății românești, “seniorii cetății” sunt pur și simplu uitați, iar bătrânețea devine un stigmat, când ar trebui să reprezinte doar o etapă firească din viața unui om.

Contribuția la îmbunătățirea nivelului de sănătate, fizică și mintală, pornind de la nevoile reale ale oamenilor, se află în centrul filozofiei Dr.Max, iar campania „Alături de oameni” a pornit ca o consecință naturală a acestui lucru. Seniorii României sunt responsabilitatea noastră ca indivizi, ca societate, dar și ca branduri care trebuie să aibă un impact real în societate. Sperăm ca românii să rămână alături acestei cauze și să înțelegem cu toții că trebuie să ne ascultăm și să ne sprijinim unii pe ceilalți” – Cezar Zaharia, CEO A&D Pharma Group.

Parteneriatul a fost susținut de o amplă campanie de comunicare, cu sprijinul agenției Ogilvy România, cu componente integrate de social media, TV și campanii media. Parte din campanie, Dr.Max a făcut o donație de peste 150.000 Euro care asigură extinderea și amplificarea activităților desfășurate de Asociația Niciodată Singur-Prietenii Vârstnicilor.

Astfel, după ce la doar câteva luni de la lansare, rezultatele au arătat că românii sunt deschiși să sprijine această cauză, cu peste 350 de noi aplicații pentru voluntariat și 135 de noi beneficiari  ai programelor Asociației, în cea de-a doua etapă rezultatele sunt și mai încurajatoare: creșterea constantă a numărului de seniori care au intrat în programele Asociațiaei și dublarea numărului de volunari. În plus, s-au format trei noi echipe locale ale Asociației în țară (Iași, Cluj-Napoca și Brașov) și s-a oferit ajutor material constant pentru peste 125 de vârstnici. De asemenea a fost lansat și un parteneriat cu Centrul de Seniori ai Municipiului București, care va facilita informații despre activitățile Asociației Niciodată Singur către 30.000 de noi potențiali beneficiari.

În plus, activitățile sociale, cele care le lipsesc cel mai mult seniorilor, le-au făcut acestora vara mai frumoasă și mai puțin singură. Toate acțiunile s-au desfășurat ținându-se cont de măsurile necesare de protecție, impuse de pandemie.

Activitățile de recreere și socializare le-au adus seniorilor plimbări și excursii, peste 160 de mese festive de Ziua Vârstnicului, livrate la domiciliu, ieșiri în grupuri restrânse și mese de duminică în toate orașele din țară. De asemenea, au fost organizate două ediții ale Cafenelei Niciodată Singur, în care cei peste 150 de participanți au discutat, cu ajutorul psihologilor, probleme ce țin de prietenie și relația voluntar-beneficiar.

Vrem să schimbăm o mentalitate, așa am plecat la drum. Și pentru asta este nevoie de parteneriate puternice, de oameni care cred cu aceeași determinare și nu se lasă bătuți. Parteneriatul cu Dr.Max ne-a adus o speranță în plus că putem să contribuim la o societate în care demnitatea vieții este respectată la orice vârstă. 1 din 4  persoane de peste 65 de ani resimte acut singurătatea, iar 3 din 10 vârstnici nu au cu cine socializa sau pe cine să se poată baza în situații de necesitate. Nu putem rămâne indiferenți în fața unor astfel de statistici pe care le-am aflat chiar în acest an, în urma studiilor pe care le facem constant.” – Cătălin Dinu, Director Executiv Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor.

Parteneriatul continuă și rămâne o inițiativă civică pe termen lung, urmând și alte acțiuni de susținere a cauzei și a programelor desfășurate de Asociația Niciodată Singur.

Despre Dr.Max

Brandul Dr.Max este prezent și în Cehia, Slovacia, Polonia, Serbia și Italia și are același obiectiv de a contribui la îmbunătățirea nivelului de sănătate a consumatorilor, oferind o gamă extinsă de medicamente și servicii farmaceutice. Dr.Max este un brand modern care are curajul să inoveze și să ridice constant standardele industriei pentru a oferi cele mai eficiente soluții pentru o viață sănătoasă, cu produse de calitate la prețuri accesibile.

Pentru informații suplimentare despre brandul Dr.Max, accesați website-ul www.drmax.ro.

Despre Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor

Misiunea Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor este despre a fi împreună în cauza singurătății vârstnicilor, împreună pentru demnitate la orice vârstă, împreună prin voluntariat și implicare, pentru un impact de durată în viața bătrânilor noștri. Cu ajutorul voluntarilor, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor oferă sprijin moral, practic și material vârstnicilor care locuiesc singuri sau în căminele de bătrâni din București, Brăila, Pitești, Ploiești, Constanța, Târgoviște, Râmnicu-Vâlcea, Iași și Cluj-Napoca. Metoda de intervenție, dezvoltată de Asociația Les Petits Frères des Pauvres (Franța) acum 75 de ani, vizează combaterea singurătății și a izolării sociale și oferirea de ajutor adaptat nevoilor individuale ale fiecărui beneficiar. Află cum te poți implica în viața vârstnicilor singuri pe www.niciodatasingur.ro.

Ogilvy Group, parte din rețeaua internațională Ogilvy, este o companie WPP, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare din lume (NASDAQ:WPPGY).

Pe piața locală, Ogilvy creează platforme de comunicare, experiențe și campanii personalizate pentru a răspunde celor mai specifice nevoi ale brandurilor. Ogilvy construiește branduri, le gestionează reputația și le sprijină ascensiunea printr-un storytelling creativ, susținut de date și tehnologie, având la bază  următoarele arii de expertiză: strategie de brand, advertising, customer engagement&commerce, PR & Influence și digital transformation. Portofoliul de clienţi cuprinde atât business-uri locale, cât și branduri internaționale, precum Kimberly Clark, Dr. Oetker, Berlin – Chemie, Dr. Max, Mondelez, 888 Holdings PLC, Microsoft, Globalworth, Leroy Merlin, Bayer, OMV Petrom, Johnson & Johnson, Sonae Sierra, Sodexo şi multe alte branduri de renume. 

Mai multe despre proiectele dezvoltate de Ogilvy România sunt disponibile aici

Copy link
Powered by Social Snap